Sunetul trâmbiței

Tu mă-nvălui ca o briză

Îmi spulberi grijile zilei de mâine.

Marea se-ngână cu Tine

Și-mpreună îmi șoptiți 

Un cântec de leagăn.

Adorm, visez...

Și Tu alungi tropotul cailor negrii.

Simt mâna Ta dreaptă sub gâtul meu

Și palma mâinii Tale stângi

Cum îmi mângâie fruntea

Și-i netezește valurile.

***

Mă trezesc și Tu Te joci cu părul meu

Mă privești și îmi zâmbești întrebător.

Mă iei de mână, să ne plimbăm 

Pe malul mării de cristal.

Te oprești: Te uiți în ochii mei

Și mă întrebi: Vrei să-ți dezvălui un secret?

Aprob, doar prin aplecarea capului

(Ca de atâtea ori, în prezența Ta cuvintele îmi lipsesc...)

- Preaiubitule, în curând 

La un semnal al Tatălui

Voi veni între oameni

Și voi suna precum un uragan.

- Nu te teme! Eu sunt în tine

Nu mă alunga nici o secundă din tine,

Și vei rămâne în picioare

Precum o trestie ce mustește de dragoste.

- Doar uscăciunile, bisericile sterpe

Și megalopolisurile întunericului 

Vor cădea la pământ!

- Fii atent la sunetul trâmbiței

Și rămâi în Mine

Căci rădăcinile tale sunt

În cerul Tatălui și al Fiului.

- Dar pregătește-te în continuare de nuntă

Rămâi la dragostea ta dintâi.

Adâncurile în cămări

Aștept Doamne și ploia timpurie

Să văd din nou roadele crescute de Tine.

Din adâncul pământului rădăcina a luat seva

Care a alăptat noua sămânță

Pe care Tu ai pus-o acolo, în taină.

Tu ai uscat adâncul din văi

Și l-ai turnat în picături de ploaie.

Înțelepciunea ta este adâncă 

Și o depun în cămările minții.

Tu îngrămădești "apele mării într-un morman"

 Și pui "adâncurile în cămări"*. 

* din versetul(Psalmii 33:7 VDCC)

Transhumanță

Păstorul sufletului meu
Îmi cântă despre demult-anunțata logodnă
Eu învăț tot mai bine să-i recunosc vocea.

În liniștea nopții număr stelele
Care îi vor cânta la nuntă
Și mă bucur că m-a scos din strâmtoarea iernii.

El mă duce la locuri înalte
Să-mi arate Împărăția Lui
Să mă înfiorez de mirosul de iarbă necălcată.

Cu fiecare transhumanță
Sunt tot mai liber:
Văile plângerii sunt tot mai seci
Iar vârfurile munților tot mai grași cu iarbă.

Responsabilitate

Știrile lovesc ochii
Despică urechile
Trezesc temeri adormite
Ne țin înlănțuiți.

E un foc de mitralieră continuu:
Hârtie, ecran,
Microfon,  zvon,
Stilou, cursor,
Gura, minciuna, pre-supunerea și părerea
Toate sunt gloanțe plăcute...
Toată lumea trage...
Ești țintit, nici nu doare
Când nu spui adevărul.

Când minți despre vecin
Te simți bine:
Aha, am un aliat în minciună
În cel ce ascultă și dă zvonul mai departe.

Suntem cu toții în același club:
- C'mon... E un delict banal...
Nu te înfuria, strici jocul!

EPILOG:

În fața scaunului de judecată a Judecătorului Suprem, vom da socoteală pentru fiecare cuvânt rostit!

Îndelunga-răbdare

Isuse,
nemărginită este răbdarea Ta cu mine,
Încă prea des mă rătăcesc printre iluziile mele
În genunchi mă mărturisesc Ție
Și îmi răstignesc Eul pe cruce.

Firul cu plumb

Tu ți firul din cer
Mâna Ta nu se vede
Dar Tu ești Tăria
Care trage greutatea în sus
Așa încât tu, omule
Să privești de sus în jos
Împreună cu Tatăl
Către unghiul
Care arată direcția:
El este salvarea și eternitatea.

Primește viață din El

Noaptea s-a răzvrătit în tine
Fapturi negre te asaltau
Și nu găseau nici o poartă deschisă.
Ai cerut ploie de la El
Să înmoaie sămânța din tine
Să spargă coaja care ține în chingi creșterea.
Te-ai trezit...
Picături  gravide se spărgeau pe caldarâm.
- "Sunt sleit de atâtea suspine! " *
Strigi către Lumina Vieții.
El trimite pe Mângâietor
Și El te învăluie în Dragoste
Îți sterge lacrimile
Și te îndeamnă:
"Lasă rădăcinile libere,
Orice tristețe dă-o Lui, Logodnicului tău,
Căci El 'S-a îmbrăcat în blestem ca într-o haină'**


* Psalm (6:6)
** Psalm (109:18)