Adâncurile în cămări

Aștept Doamne și ploia timpurie

Să văd din nou roadele crescute de Tine.

Din adâncul pământului rădăcina a luat seva

Care a alăptat noua sămânță

Pe care Tu ai pus-o acolo, în taină.

Tu ai uscat adâncul din văi

Și l-ai turnat în picături de ploaie.

Înțelepciunea ta este adâncă 

Și o depun în cămările minții.

Tu îngrămădești "apele mării într-un morman"

 Și pui "adâncurile în cămări"*. 

* din versetul(Psalmii 33:7 VDCC)

Transhumanță

Păstorul sufletului meu
Îmi cântă despre demult-anunțata logodnă
Eu învăț tot mai bine să-i recunosc vocea.

În liniștea nopții număr stelele
Care îi vor cânta la nuntă
Și mă bucur că m-a scos din strâmtoarea iernii.

El mă duce la locuri înalte
Să-mi arate Împărăția Lui
Să mă înfiorez de mirosul de iarbă necălcată.

Cu fiecare transhumanță
Sunt tot mai liber:
Văile plângerii sunt tot mai seci
Iar vârfurile munților tot mai grași cu iarbă.

Responsabilitate

Știrile lovesc ochii
Despică urechile
Trezesc temeri adormite
Ne țin înlănțuiți.

E un foc de mitralieră continuu:
Hârtie, ecran,
Microfon,  zvon,
Stilou, cursor,
Gura, minciuna, pre-supunerea și părerea
Toate sunt gloanțe plăcute...
Toată lumea trage...
Ești țintit, nici nu doare
Când nu spui adevărul.

Când minți despre vecin
Te simți bine:
Aha, am un aliat în minciună
În cel ce ascultă și dă zvonul mai departe.

Suntem cu toții în același club:
- C'mon... E un delict banal...
Nu te înfuria, strici jocul!

EPILOG:

În fața scaunului de judecată a Judecătorului Suprem, vom da socoteală pentru fiecare cuvânt rostit!

Îndelunga-răbdare

Isuse,
nemărginită este răbdarea Ta cu mine,
Încă prea des mă rătăcesc printre iluziile mele
În genunchi mă mărturisesc Ție
Și îmi răstignesc Eul pe cruce.

Firul cu plumb

Tu ți firul din cer
Mâna Ta nu se vede
Dar Tu ești Tăria
Care trage greutatea în sus
Așa încât tu, omule
Să privești de sus în jos
Împreună cu Tatăl
Către unghiul
Care arată direcția:
El este salvarea și eternitatea.

Primește viață din El

Noaptea s-a răzvrătit în tine
Fapturi negre te asaltau
Și nu găseau nici o poartă deschisă.
Ai cerut ploie de la El
Să înmoaie sămânța din tine
Să spargă coaja care ține în chingi creșterea.
Te-ai trezit...
Picături  gravide se spărgeau pe caldarâm.
- "Sunt sleit de atâtea suspine! " *
Strigi către Lumina Vieții.
El trimite pe Mângâietor
Și El te învăluie în Dragoste
Îți sterge lacrimile
Și te îndeamnă:
"Lasă rădăcinile libere,
Orice tristețe dă-o Lui, Logodnicului tău,
Căci El 'S-a îmbrăcat în blestem ca într-o haină'**


* Psalm (6:6)
** Psalm (109:18)

Viziune fără nădejde

ACTUL I

În templul gol
Căldura este prea scumpă
Viziunea n-are nădejde.

Femeia dorea să cheme
Foc din cer
Dumnezeu îi umpluse mâinile
Cu bulgări de foc.

Dar bărbatul face apel
La îndelungă-răbdare și rugăciune:
"O femeie ce a mușcat din măr
Nu poate să preoțească!"

ACTUL II

În templu, scaune goale
Tineri chicotind le adună
Scot falsete și se hârjonesc.

Când totul este adunat, ordonat
Un porumbel zbate ușor din aripi:
Un tânăr nesigur îl prinde. Râde:
"Cum de n-ai murit după atâta timp?"

Bărbatul ia în mâini porumbelul
Și iese cu el în din templu
Întră în casa de rugăciune
Cheamă femeile îndemnându-le:
"Rugați-vă pentru acest porumbel
Ca Domnul să-i dea iar putere în aripi".

Femeile îl mângâie pe cap, pe aripi
Își înalță vocile către Domnul:
Porumbelul zboară din nou!

"Ești liber, zboară!
Vino la din nou la noi
Când suntem iar uniți
cu panglica dragostei!"